Prolog

Mare mi-a fost mirarea, in ziua de după intoarcerea mea din lume la Isus Cristos, cind am descoperit că oamenii aparent serioşi, duhovniceşti şi consacraţi, oameni pe care Duhul lui Dumnezeu ii folosea pentru salvarea sufletelor, se zbirleau de indată ce li se vorbea despre darurile Duhului, dar mai ales despre vorbirea in limbi. Cu tristeţe ii auzeam uneori denigrind lucrarea pe care Dumnezeu o făcea totuşi la cei pe care ei ii numeau ironic “excitaţii din strada de alături”.
Ca nişte lăudăroşi ii spintecau cu loviturile mari ale declaraţiilor pe care le socoteam atit categorice cit şi găunoase, ca: “Darul limbilor nu mai există” sau “Asta era pentru vremurile apostolice”. Convingerea lor mă impresiona mai mult decit argumentele lor căci, la drept vorbind, in materie de argumente nu-i auzeam apărindu-şi biblic convingerile. In bisericele lor subiectul limbilor era la fel de tabu ca şi sexul sau vindecarea bolnavilor. Nu se vorbeşte despre ele – punct. In sine ar fi un lucru corect, dacă nu ar şopti apoi cu un aer de superioritate: “Noi ştim toate acestea mai bine…”
Nu indrăzneam să discut subiectul cu ei, căci eram tinăr, fără experienţă, şi bagajul meu biblic era mai degrabă sărac. Dar oricit de elementară era cunoaşterea mea a Cuvintului lui Dumnezeu, mă intrebam ce fel de ochelari foloseau aceşti oameni, dacă le scăpa din vedere numeroasele texte care, in Noul Testament, se referă la vorbirea in limbi căci, in ce mă privea, dacă aş fi vrut să le evit, n-aş fi putut-o face. Mă intrebam cum putea o parte din lumea evanghelică sa ajungă să se joace de-a v-aţi ascunselea cu aceste texte; dacă ele se puteau evita in predică, in studiul personal al Scripturilor aceasta era cu neputinţă. Ele imi apăreau peste tot in Noul Testament.
A le ignora imi părea la fel de grav ca şi a-l ignora pe apostolul Petru in Evanghelii. N-a spus Isus: “Iată semnele care vor insoţi pe cei ce vor crede: in Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi in limbi noi; vor lua in mină şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; işi vor pune miinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor insănătoşi” (Mc.16:17-18)? Desigur,nu fiecare care crezind a venit la mintuire işi dovedeşte credinţa scoţind draci, bind o băutură mortală, mincind fără primejdie ciuperci otravitoare, vorbind in limbi noi sau vindecind bolnavi. Dar are cineva dreptul sa scoată o asemenea piesă din minunatul puzzle (jos de reconstituire a unui intreg din fragmente decupate) al imaginii biblice¬¬? Intr-o zi, cineva mi-a spus pe un ton serios că vorbirea in limbi este sazanică. Hopa! Am aflat de atunci că el şi-a moderat părerea. Cum se poate ignora faptul că atiţia creştini au făcut experienţa vorbirii in limbi şi despre care ei spun că este o mare binecuvintare? Se poate trece sub tăcere faptul că in lume cel mai rapid progresează bisericele penticostale (lăsind la o parte Islamul şi poate Martorii lui Iehova)? Lucrarea printre ţigani li se datorează şi e uimitoare; apostolul Pavel, cel numit cel mai mare după Acela Unic, nu a spus oare: “Eu vorbesc in limbi mai mult decit voi toţi”? Aceste cuvinte ale marelui apostol al Neamurilor vor fi titlul acestei cărţi.